Gigi Becali a declarat că a discutat cu Cosmin Olăroiu și a înțeles că nu îl poate convinge pe tehnician să rămână și sezonul viitor la gruparea din Bulevardul Ghencea, urmând să anunțe noul antrenor până la reunirea echipei din 15 iunie.
„Am vorbit cu Olăroiu de dimineață. Mi-a zis că n-are rost să mai discutăm pentru că, îi pare rău, dar nu mai are cum să rămână. Deja a făcut programul la echipa aia, a aranjat totul. Mi-a zis să-mi iau gândul că n-are rost să-mi fac speranțe”, a spus Becali.
El a menționat că nu va discuta despre posibili antrenori ai Stelei pentru sezonul viitor, ci îl va anunța pe viitorul tehnician doar când va ajunge la o înțelegere cu acesta. „Avem timp să numim un antrenor. Nu o să mai fie ce a fost până acum. Fiecare poate să comenteze ce vrea, dar eu vă spun că nu se va ști antrenorul Stelei decât atunci când el va veni la palat și va strânge mâna cu mine. Nici eu nu-l știu până atunci. Eu transmit suporterilor Stelei că tot ce va fi despre antrenori va fi speculație și minciună, asta până când noul antrenor va strânge mâna cu mine. Echipa se poate reuni în orice condiții. Până pe 15 iunie cred că vom avea antrenor oricum. E destul timp până atunci”, a mai spus Becali.
Finanțatorul stelist a precizat că Olăroiu s-a arătat nemulțumit de cum a fost pregătită echipa Steaua până să vină el, acuzându-l indirect pe fostul antrenor Sorin Cârțu pentru evoluțiile jucătorilor. „Olăroiu când a venit, nu vreau să supăr pe nimeni, dar când au fost discuțiile să plece sau nu Sorin, Oli s-a simțit obligat și a zis că nu poate să lase așa și îl doare sufletul. Mi-a zis că a venit pentru că se ducea de râpă totul și să salveze sezonul, să se califice în Liga Europa. Asta cred că spune totul, nu mai spun mai multe, vedea cum se distruge, cum se alege praful de tot. Mi-a zis: «Am venit pentru că se alegea praful, mi-era milă de tine, nici în Liga Europa nu te calificai. Și risc și numele și tot pentru a salva ce se mai poate salva». Și eu vedeam cum se alege praful, meci de meci. Atunci eu i-am dat telefon lui Cârțu a doua zi și i-am zis să facem socotelile. Bravo lui Oli, e un bărbat adevărat că a reușit”, l-a lăudat Becali pe Olăroiu.
Becali a menționat că Olăroiu ar fi adus o altă organizare clubului dacă ar fi rămas în funcția de antrenor al echipei. „El n-a fost mulțumit nici de organizare. O spun eu, nu a spus-o el din politețe. Erau lucruri care nu-i conveneau, în toată organizarea clubului. A spus că pentru a face performanță trebuie să fii atent la cele mai mici detalii. A zis că venea și organiza totul, dar acolo a făcut totul, program, stagiu de pregătire, transferuri și n-are cum să vină. Azi mi-a spus toate astea, nu știam. I-am zis că îi mulțumesc atunci și asta e”, a adăugat el.
Finanțatorul stelist va apela în continuare la sfaturile lui Cosmin Olăroiu. „La sfaturile unui om care a venit fără să vrea niciun ban, cu tot staful lui, și muncește și aduce un trofeu și vreo trei milioane, pentru că nu mai prindeam nicio Liga Europa, nu mai prindeam nimic, toată viața îi ceri sfatul”, a completat Becali.
Antrenorul Cosmin Olăroiu a preluat formația Steaua la 5 mai. Sub conducerea lui, echipa a reușit să câștige Cupa României și să se claseze pe locul cinci în campionat.
Favoriți pentru preluarea postului de tehnician în Ghencea sunt: Gică Hagi, Walter Zenga, Oleg Protasov, Antonio Conceicao și Jose Couceiro.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER